Strainu onLine

Fig. 1: Battery pack

I took advantage of the 11/11 discounts from Aliexpress to get a mobile USB battery pack. I knew the quality will be realtive, so I went for the so-called 20.000mAh model. When it arrived, I decided to make some tests on it. For all tests I used the included USB A-microUSB B cable, which seems capable of providing the advertised 2.1A, but has the data wires disconnected, presumably in order to comply with the Chinese standard for mobile phone chargers.

Fig. 2: Technical specs

What 20,000mAh means is that, in theory, the 3.7V Lithium battery could provide a 1A CC current for 20 hours. This means the battery can hold 3.7V*20Ah=74Wh. However, the USB standard requires 5V CC, so the user will only have 74Wh/5V=14,800mAh available.

Furthermore, the technical details on the back of the battery (Fig. 2) state the capacity is only 48Wh, which means 9,600mAh, or less than half of the advertised capacity for actually loading some devices.

Fig. 3: Input current at the beginning and end

For charging the battery I used a 1A charger, since this is the maximum current accepted by the battery. It took about 12h to load, with the current going down from 750mA to 400mA (Fig. 3). It is only a guesstimate, since I don’t have the exact current curve, but I suspect it can’t have loaded more than 5V*600mA*12h = 36Wh, or 3/4 of the advertised capacity.

The problems started to pile up when trying to use that energy to actually load some devices. I used a Nexus 4 (2100mAh battery) and a OnePlus One (3100mAh) battery. I started charging when the phones had about 20% from the battery left.

It quickly became obvious that I could not leave the phones unsupervised: the battery would get hot really quick (surface temparature above 50°C) and the loading would stop until I restarted the battery. I guess I should be happy that there was a protection circuit, otherwise the loading circuit could become a fire hazard. The problem would become more and more serious as the phones’ batteries charge, so I could not get a definitive loading time for the OPO. All I can say it got from 20% to 83% in 2h10′. This means ~2000mAh in 2.25 hours, or more than a quarter of the presumed capacity of the battery.

With the Nexus 4 things went more smoothly: after leaving the battery to chill for a while, I was capable to load the phone 3 times with one charge of the battery, with some energy left in the battery. This would mean a capacity of at least 80%*2100mAh*3=5040mAh.

Another problem was the serios variation of both voltage and current during loading. It was at least 4 times as large as the one observed with a quality charger (see the movie at the end of the article). I don’t think most modern electronic devices would have any problems with that, but some older devices might encounter issues.

In conclusion, I think we can say I have a battery with a capacity of about 5-6000mAh, which gets really hot pretty fast. It can be a life saver, but it’s not a product one can depend on. I will probably go for a Xiaomi or Anker external battery next – I’ve seen some really good reviews on the Internet about them. For the curious, I have added some additional pictures at the end of the article, with the associated explanations.

Large variations in voltage and current can be observed when loading from the protable battery

Fig. 4: With no load, the Lithium battery voltage of 3.7V is visible.

Fig. 5: Under load, the maximum voltage is about 5.15V.

Fig1: Încărcarea spectrului de 2,4GHz

Postul ăsta a început ca o discuție pe Facebook; mulțumesc celor care s-au implicat în ea.

Când am cumpărat Raspberry Pi-ul am considerat că are nevoie de o conexiune cu fir, așa că am rămas cu un adaptor wireless „în plus”. Zilele astea am experimentat un pic cu el la laptop, pentru că e mai bun (cel puțin teoretic) decât cel încorporat. E vorba de un EDUP 802.11n „certifcat” (de Teguna) că funcționează cu RPi.

Ulterior, datorită încărcării în banda de 2,4GHz (Fig. 1 este făcută în perioada de Crăciun, în mod normal e și mai aglomerat), am investit și într-un adaptor Edimax 802.11ac, care funcționează și pe frecvența de 5GHz (unde routerul meu e singur deocamdată).

Fig. 2: Speedtest cu EDUP

În primul rând, diferența dintre benzi este vizibilă imediat: lipsa perturbațiilor permite adaptorului să atingă viteza maximă teoretică pe un canal de 80MHz (433Mbps). Din păcate pare destul de greu să configurezi (cel puțin în Linux) sistemul să se conecteze mai întâi (dar nu exclusiv) în banda de 5GHz. Poți să-i spui să folosească doar această bandă, dar asta face imposibilă conectarea la aceeași rețea pe banda de 2,4GHz. Dacă aveți idei despre cum se poate rezolva această problemă, do let me know.

Pe partea de acces Internet, principala observație este că, spre deosebire de 90% din ISP-urile de pe lumea asta, RDS consideră că e mai ok să-mi lase uploadul (mult) mai mare decât downloadul (Fig. 2 și 3) În curând sper să trec la viteza superioară de acces (200Mbps), ceea ce ar trebui să mă apropie și mai mult de line rate, chiar în lipsa unei conexiuni fizice gigabit.

Fig. 3: Speedtest 802.11ac

Diferență dintre noile adaptoare și celelalte adaptoare pe care le-am mai avut e doar la upload: până acum n-am reușit să ating 72Mbps în vreun sens. Cu Dell Wireless 1703 obțineam cam 50Mbps upload, la fel și cu Intelul vechi.

In other news, ruterul Alix făcut „pe genunchi” pare să comute line-rate fără probleme dacă îl scutesc de wireless. Păcat că nu vine și în versiunea gigabit, mi-ar fi plăcut să văd cum se comporta. Restul rețelei e prin switchuri gigabit, deci nu prezintă foarte mult interes din punct de vedere al testării.

Weekendul trecut am fost la Cluj, la seminarul „Soluții libere open source pentru prelucrarea și reprezentarea datelor geospațiale” organizat de geo-spațial și am ținut o prezentare despre cum am strâns și verificat coordonate pentru Lista monumentelor istorice de pe Wikipedia. Prezentarea este disponibilă la sfârșitul articolului.

Pe lângă reîntâlnirea cu colegii de la geo-spațial, care au avut un rol important în promovarea Open Government Partnership la nivelul Guvernului României (și implicit la existența portalului date.gov.ro), am avut și ocazia să fac o aproximare a nivelului de cunoaștere a activităților Wikipediei în limba română și a OpenStreetMap România.

Deși mulți dintre studenți auziseră de cele două proiecte libere, destul de puțini erau conștienți că ele pot fi editate și mai mult, că există un interes pentru date geografice. Din păcate puțini erau familiarizați cu data-miningul sau cu licențele libere, așa încât prezentarea mea a fost percepută ca fiind prea tehnică. Am primit totuși câteva întrebări după prezentare în legătură cu interacțiunea între datele publice de pe date.gov.ro și articolele Wikipedia.

În ceea ce privește celelalte prezentări, mi-a atras atenția prezentarea „Rețeaua națională de localități: actualizarea listei de localități viabile din România„, în care Sorin Rusu de la TeamNet a făcut o analiză a localităților-fantomă din România. În prezent sunt în discuții cu el pentru a avea acces la setul de date, informațiile putând fi foarte utile pentru Proiectul Localităților din România.

Am mai aflat de asemenea că serverul eGISpat al INP ar conține zonele de protecție corecte și complete ale monumentelor istorice din 8 județe, iar proiectul de ridicare a coordonatelor continuă. Se impune probabil o nouă ofensivă la nivelul Ministerului Culturii pentru a obține publicarea datelor respective pe portalul date.gov.ro.

Am avut de asemenea ocazia să discut cu un coleg de la en.wp (care a dorit să rămână anonim) și care se plângea de tonul abordat la Cafeneaua ro.wp, considerat de el ca un pumn în gură pentru cei din afară. Mă bucur să văd că nu-s singurul care a constatat asta. El a mai ridicat și alte probleme, fără să mă convingă că situația de la en.wp ar fi mult mai bună.

În concluzie, deși prezentarea a fost considerată prea tehnică, discuțiile ulterioare au deschis câteva piste interesante de explorat pentru a obține mai multe date pentru Wikipedia.

I needed to run some programs on my Tiva C Launchpad board from Linux. Normally this is very simple, as shown in a previous post. However, I needed to use the ARM Keil IDE, in order to get credit for my work.

Keil runs fine under Wine, but Wine is not that good with unknown USB devices. However, I managed to find a way around that and download the image using lm4tools instead of the default flasher. The instructions were tested using Tiva C, but work just as well on Stellaris Launchpad.

1. First, we gotta be sure we can run it:

git clone https://github.com/utzig/lm4tools.git
cd lm4tools/lm4flash
make
sudo make install
echo 'ATTRS{idVendor}=="1cbe", ATTRS{idProduct}=="00fd", GROUP="users", MODE="0660"' | \
  sudo tee /etc/udev/rules.d/99-tiva-launchpad.rules

The last command is optional and ensures the command can be used as a regular user. The Vendor and Product id are obtained by running:

lsusb | grep Luminary

and are the same on Stellaris Launchpad and Tiva C

2. Then, we have to make the script callable from wine. This can be done by creating a shortcut in the fake C:\ drive used by wine:

ln -s /usr/bin/lm4flash ~/.wine/drive_c/windows/system/lm4flash.exe

To check if it works, just start cmd from wine:

$ wine cmd
c:> c:\windows\system\lm4flash.exe

3. lm4flash needs a bin file and Keil ony generates an axf file. To get the bin file, go to project options, user tab and paste the following in the „Run programs after Build/Rebuild” section:

C:\Keil\ARM\ARMCC\bin\fromelf.exe  --bin HelloLaunchPad.axf --output HelloLaunchPad.bin

Ofcourse, you need to customize the paths.

4. The final step is to use lm4flash to download the image. Go to the project options, Utilities tab and select the „Use External tool for Flash programming” radio button from the „Configure Flash Menu Command” section.

Command: C:\windows\system\lm4flash.exe
Argument: HelloLaunchPad.bin
Run Independent checked (this is so the IDE won’t block if the script fails for some reason)

5. That’s it, make a small change to the code (so you know if the new code is active) and click on Flash->Download. Hope this helps someone 🙂

Now that we have a working environment for the Tiva C, we might as well install some IDEs and make it easy to develop complex programs. The main options on Linux are:

1. TI’s own Code Composer (an Eclipse IDE with some changes); it can also be installed within an existing Eclipse instance, but it only works with versions 3.8 to 4.0.
2. Eclipse itself can be configured so it works with the Linux tools
3. If for some reason you want to use Keil, the IDE from ARM itself, you will need to use Wine, as there is no Linux version.

In this post we will talk about the first to IDEs and leave Keil for another day, as the configuration is a little bit more complex in its case. If you want a step-by-step guide for Keil (and Code Composer), I recommend this excellent article.

Code Composer

Code Composer conveniently offers a dependency script the one can use to determine if all necessary packets are installed. I strongly suggest to run it first, as debugging afterwards can be difficult. You can find the full instructions below

#precheck
wget http://software-dl.ti.com/dsps/dsps_public_sw/sdo_ccstudio/scratchpad/depends_0.2.tar.gz
mkdir ticheck
cd ticheck
tar -xzvf ../depends_0.2.tar.gz
./check_depends.sh
#install anything needed
#download the CCS
./ccs_setup_5.5.0.00077.bin

You will need to choose the following options: Custom-> Tiva C Series ARM MCUs -> Select All -> Select All

If you could not install the drivers from the installer, you need to run another script: sudo /opt/ti/ccsv5/install_scripts/install_drivers.sh

You are now ready to start Code Composer. If you are familiar with Eclipse development, you should have no problem compiling, downloading and debugging code for the Tiva board.

Eclipse

In order to use Eclipse itself, you need to configure it to use the arm compiler and OpenOcd debugger. You can find an excellent tutorial on this page, so I won’t go into further details here.

Similar approaches can be taken with other IDEs, like Netbeans. If you are using another IDEs, do leave a comment and let us know how it’s been working for you.

I’ve recently acquired a Tiva C launchpad from Texas Instruments, that I plan to use to complete an online course much like PM was during my faculty years. However, unlike 7 years ago, my only OS is now openSUSE, which meant having an additional (although small) challenge in creating a development environment.

Below is a checklist of what you will need. Prerequisites include being able to download and compile programs from source code (but you probably know that if you’re trying to program an embedded board, right?).

1. First and foremost, you will need a toolchain for compiling the code you write. Tiva C has an ARM Cotex-M processor, making it relatively easy to find a great number of toolchains.

Many people on the internet recommend Summon-arm, but this toolchain is no longer maintained. Instead, the author recommends GNU Tools For ARM Embedded Processors (AKA GCC ARM Embedded), so I went with that one. You can download either a precompiled archive, or the sources and do the compiling yourself. As my computer is fairly old, I decided on the binary archive:

wget https://launchpad.net/gcc-arm-embedded/4.8/4.8-2013-q4-major/+download/gcc-arm-none-eabi-4_8-2013q4-20131204-linux.tar.bz2
tar -xvf gcc-arm-none-eabi-4_8-2013q4-20131204-linux.tar.bz2
sudo cp -r * /usr

2. Then, you need the Texas Instruments libraries and headers. You will not find any Linux kit on the TI website, but fear not: the Windows installer is just a zip file that contains a working Makefile. The kit can be downloaded from this page (or direct link). You will need a TI account to download – the same one used to order the Launchpad. Compiling it is also a breeze:

mkdir tilib
cd tilib
unzip ../SW-EK-TM4C123GXL-2.0.1.11577.exe
make

3. You will also need something to download the binaries on the device. lm4flash is the recommended way of doing this on Linux. This is also compiled easily and quickly:

git clone https://github.com/utzig/lm4tools.git
cd lm4tools/lm4flash
make
sudo make install

echo 'ATTRS{idVendor}=="1cbe", ATTRS{idProduct}=="00fd", GROUP="users", MODE="0660"' | \
sudo tee /etc/udev/rules.d/99-stellaris-launchpad.rules

The last command is optional and ensures the lm4flash command can be used as a regular user. The Vendor and Product id are obtained by running:

lsusb | grep Luminary

and are the same on Stellaris Launchpad and Tiva C

You can check that lm4flash works by downloding one of the examples included in the TI archive (see step 2). After a successful download, the link should blick while the color varies.

cd tilib/examples/boards/ek-tm4c123gxl/blinky/sourcerygxx
lm4flash blinky.bin

4. Debugger – a must if you write more than very simple programs for the Tiva C. The OpenOcd package is the way to go.

If you want to fetch the source on a Deb-based Linux (Debian, Ubuntu etc.) using git, here is what you must do:

sudo apt-get install git-core libtool autoconf texinfo libusb-dev libusb-1.0 screen
git clone http://git.code.sf.net/p/openocd/cod

On my openSUSE, I prefered to download the tarball:

sudo zypper in git-core libtool autoconf texinfo libusb-dev libusb-1_0-0 libusb-1_0-devel
wget http://downloads.sourceforge.net/project/openocd/openocd/0.7.0/openocd-0.7.0.tar.bz2

In both cases, compiling is the same:

./configure –enable-maintainer-mode –enable-ti-icdi
make
sudo make install

5. While TI offers its own startup libraries, some people prefer a totally free (as in FLOSS) linker. Instructions on installing such a linker on the Stellaris Launchpad (the forerunner of Tiva C) can be found on this page. I have not tried it, as for my requirements the TI libraries are enough, but due to la similarities between the platforms, this should also work just fine on the Tiva.

This is it, you can now compile and download your own programs on your new board. However, if you’re not a vim-or-emacs person, you might want to install an IDE.

It’s been a while since I updated my visited countries map. As in 2013 I’ve been to 5 new countries, I thought it was time for an update.

visited 27 states (12%)
Create your own visited map of The World

Teoria

Citeam recent mai multe articole triumfaliste despre randamentele de peste 10% obținute de toate fondurile de pensii obligatorii. În general, la fiecare sfârșit de an, administratorii anunță asemenea randamente mai mult decât bune. Ele sunt calculate după formula:

R_of = (VUAN(12) – VUAN(0)) / VUAN(0), unde VUAN(x) este valoarea unității de fond la sfârșitul lunii x. Concret, VUAN(0) este valoarea înainte de începutul anului (la sfârșitul anului anterior) și VUAN(12) este valoarea în ultima zi lucrătoare a anului.

Deși corecte din punct de vedere contabil și aplicabile tuturor membrilor indiferent de data de aderare, aceste randamente se văd însă doar parțial în conturile angajaților, fiind deci insuficiente pentru a evalua corect profitabilitatea unui fond de pensii. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive:

1. în mod convenabil (pentru administrator), calculul randamentelor nu ține cont de comisioanele plătite în fiecare lună de clienți (2,5% pentru pensiile obligatorii și chiar și mai mari la pensiile facultative)
2. se calculează randamentul unei sume depuse la începutul anului, ignorându-se faptul că de-a lungul anului se fac în continuare depuneri; practic, la sfârșitul anului 2013 vi se spune cu cât au crescut banii depuși până pe 31.12.2012 (adică acum un an)

Pentru a estima mai bine performanța unui fond de pensii, eu unul prefer să mă uit pe mai mulți indicatori diferiți; se pot astfel obține informații mai detaliate și mai „particularizate” fiecăruia dintre noi:

• randamentul sumelor depuse într-un an la sfârșitul anului respectiv:

R(a) = (VUAN(a) * N_a – Σ(C_a)) / Σ(C_a), unde a este anul pentru care se calculează acest randament, VUAN(a) este valoarea unității de fond la sfârșitul anului a, N_a este numărul de unități de fond acumulate în anul respectiv și Σ(C_a) este suma tuturor contribuțiilor lunare făcute de participant în acel an, inclusiv comisioanele plătite (toate aceste informații le puteți obține de la administratorul fondului)

• randamentul total al fondului de pensii pe toată durata de participare se calculează cu o formulă extrem de asemănătoare cu cea de mai sus:

R_t = (VUAN * N_u – Σ(C_l)) / Σ(C_l), unde VUAN este valoarea unității de fond în data la care se calculează randamentul, N_u este numărul de unități de fond acumulate până în prezent și Σ(C_l) este suma tuturor contribuțiilor lunare făcute de participant, inclusiv comisioanele plătite (toate aceste informații le puteți obține de la administratorul fondului)

• randamentul total anualizat al fondului de pensii este randamentul total împărțit la numărul de ani în care s-au plătit contribuții (inclusiv lunile de șomaj, concedii fără plată etc.) :

R_at = R_t * 12 / N_l , unde R_t este randamentul de mai sus, N_l este numărul de luni trecute de la prima contribuție și 12 este numărul de luni dintr-un an

Pentru fiecare din acești indicatori se poate scădea apoi rata inflației în intervalul măsurat pentru a afla randamentul real corespunzător.

Practica

Pentru că spuneam în titlu ceva de practică, haideți să vedem cum se aplică formulele de mai sus pentru evoluția unui fond de pensii oarecare în ultimii 5 ani. Nu voi da nici numele fondului, nici valorile exacte ale sumelor până la 6 zecimale. Sumele în lei au fost calculate presupunând un salariu lunar constant de 2500 de lei brut (adică aproximativ 4400 de lei contribuiți în 5 ani, deoarece procentul contribuției a crescut de la 2% la 4% cu pas de 0,5%)

Iată mai jos rezultatele din fiecare an:

Se observă că randamentul anual al sumelor depuse în anul respectiv, R(a), este mic, chiar mai mic decât rata inflației în 4 din cei 5 ani analizați, ducând astfel la randamente reale negative. Principala cauză, dar nu singura, este acel comision de 2,5% plătit în fiecare lună.

Randamentul oficial R_of în schimb este semnificativ mai mare, deoarece acesta ține cont doar de sume mai vechi de 1 an și calculate după plata comisioanelor.

Randamentul total și cel anualizat se calculează conforma formulelor:

R_t = (VUAN * N_u – Σ(C_l)) / Σ(C_l) = (18,14 * 286,67 – 4380) / 4380 = 18,73%

R_at = R_t * 12 / N_l = 18,73% * 12 / 60 = 3,7%

Bineînțeles, randamentele reale sunt ceva mai mici (respectiv 13,72% și 2,76%).

Calculele sunt simple, ar trebui să poată fi făcute de oricine într-un program de calcul tabelar. Partea cea mai dificilă este introducerea sumelor plătite și a VUAN pentru fiecare din cele 60 de luni. Din fericire, fiecare fond de pensii are câte un site de pe care, odată logat, pot fi obținute aceste informații pentru contul dvs. Unele permit chiar exportul direct în format xls sau csv, ceea ce vă va ușura munca.

În plus, Asociația pentru Pensiile Administrate privat din România oferă un fișier xls cu datele VUAN pentru fiecare administrator deja introduse. Tot ce trebuie să faceți este să introduceți salariul dvs. brut în coloana B din foaia „output data” și veți obține toate datele necesare calculării randamentului total (R_t) al fiecărui fond în foaia „clasament fonduri„. Pentru ceilalți indicatori trebuie introduse formulele descrise mai sus.

Alte calcule interesante pot fi făcute folosind acest calculator online.

Voi ce alți unelte pentru calcule financiare folosiți? Aveți vreo nelămurire sau vreo idee de îmbunătățire a acestor formule? Lăsați un comentariu!

Adică pentru cei care nu știți prescurtările, Muzeul Țăranului Român vs. Muzeul Satului vs. Ministerul Culturii

Clădirea din Piața Victoriei (foto Pixi, CC-BY-2.5)

Dacă n-ați trăit sub o piatră în ultimele zile (ceea ce nu e o rușine, mie mi se întâmplă destul de des), ați aflat până acum de dorința unora de a uni Muzeul Țăranului Român și Muzeul Satului.

Asta a dat naștere unor reacții virulente în presă și pe internet, precum și la tot felul de supoziții despre ce se va întâmpla cu clădirea MȚR din Piața Victoriei. În articolul de față voi încerca să adun opiniile exprimate de mine pe Facebook și în discuții „live” despre subiectul unirii în sine văzut de un vizitator, ignorând conotațiile politice și interesele imobiliare. Nu voi aborda nici măcar aspectele financiare, care în eterna succesiune tranziție-criză-reformă sunt deseori singurele luate în calcul atât de vizitatori cât și de autorități.

Am vizitat recent MȚR pentru expoziția cu transporturile în România (care a fost super interesantă, deși nu am obținut informațiile despre plutărit pe care le căutam).

Nefiind o persoană trăită la țară sau interesată de etnografie, n-am înțeles mare lucru din textele explicative cu tentă filosofică din muzeu. Pentru cei care n-ați fost încă, sunt foarte puține explicații asupra exponatelor, inclusiv în foile de la intrarea în fiecare cameră, vizitatorul fiind lăsat foarte mult să-și imagineze sau să deducă.

Mi-au plăcut camerele în care puteam să mă cațăr, să explorez, să pun mâna și nu mi-a plăcut deloc că mă puneau să mă uit de jos într-o casă „cățărată” pe pietre, în care nu vedeam nimic. Mi-a plăcut și să revăd chestii cu care eu eram destul de familiar acum 15-20 de ani (cărți de bucate, rețete scrise pe tot felul de foi refolosite etc.) dar care pentru cei care nu au încă 20 de ani nu înseamnă probabil nimic.

Având însă o curiozitate nativă (sau maladivă, depinde pe cine întrebi) m-am interesat dup-aia și am aflat, de pe grupul muzeografilor de pe FB mai mult despre Horia Bernea, ideea lui de muzeu și grupurile de interese de pe-acolo (unii pro, alții împotriva acestui tip de expoziție – nu neapărat din motive științifice cât mai ales politice). Am înțeles de ce muzeul e așa cum e, dar nu mi-a plăcut mai mult.

Am aflat de asemenea de pe Internet și detaliile care mă interesau (chestii inginerești, gen cum funcționau morile expuse pe acolo, câtă mâncare intra într-un pod de casă etc.) și care nu erau scrise nicăieri în muzeu. Câți dintre vizitatorii muzeului credeți c-ar mai aloca măcar 5 minute să caute ceva ce i-a interesat acolo? 5%, poate… Restul rămân doar cu ce văd la fața locului și poate cu vreo carte de la recepție.

Unii oameni cu care am discutat consideră MȚR un muzeu „de suflet”, nu unul de învățare. Poate e așa pentru cei care pot asocia aceste exponate cu ce a fost cândva în zona de unde provin, însă mi-e greu să cred că pentru un orășean sau un străin nefamiliarizați cu satul românesc de ieri exponatele au și altă valoare decât cea estetică și instructivă.

După mine, muzeele de astăzi și mai ales de mâine trebuie să fie interactive și concrete: să dea un minim de informații tuturor (ca să fie clar, MȚR e mult sub acest minim) și să permită celor care vor să afle mai multe să exploreze, inclusiv cu riscul deteriorării unora din exponatele mai puțin valoroase. În cazul MS-MȚR, concret, asta ar însemna să te lase să intri în unele case, să pui mâna pe cergile alea, pe salteaua de paie, să dai în piuă, să țeși o linie la război etc.

Mutarea din sediul din Piața Victoriei nu aduce decât riscuri pentru exponatele MȚR, dar unirea oferă mai multe posibilități interesante :
* punerea în context a inventarului MȚR – de exemplu punând manechinele alea cu costume populare în casele în care ar fi stat în perioada respectivă; niște manechine izolate sunt fix degeaba, lucru care mi-a fost demonstrat de interesul arătat de vizitatorii străini într-o cameră obișnuită vs. „camera minorităților” unde aveai câte un port popular masculin și feminin de la fiecare naționalitate din România.
* one stop shop pentru vizitatorii grăbiți, care nu mai pierd astfel o parte sau alta din informații pentru că nu pot ajunge și la MȚR și la MS.
* economii financiare (da, știu, sunt materialist, asta este); în mod ideal, banii economisiți prin trecerea de la 2 conduceri la 1 nu s-ar duce în festivale Șecspir sau la cei cu SIDA, ci în achiziția de noi materiale pentru muzeu.

După mine, deși sunt șanse mici să se facă (frica asta…), unirea acestor muzee cu un obiect de activitate atât de similar nu ar fi deloc un lucru rău, ci o oportunitate fenomenală (evident, cu niște riscuri pe măsură) de a le transforma într-un super-muzeu pregătit pentru viitor.