Strainu onLine

Descriere: Al doilea război mondial…
Materie: Istorie
Referat făcut la liceu.

Download (toate referatele sunt distribuite sub Licenţa CC-BY 3.0)

Mai jos aveţi la dispoziţie o variantă text a referatului. Vă rugăm să reţineţi că această variantă nu are nici un fel de formatare sau poze. Unele caractere pot să nu fie arătate corect. Pentru varianta integrală vă rugăm să downloadaţi referatul.

TRIUMFUL ŞI DECLINUL FASCISMULUI ITALIAN

Benito Mussolini(1883-1945)
Benito Mussolini s-a născut în 1883. El a fost primul din cei trei copii ai unui simplu fierar. Mai târziu el şi-a exprimat mândria faţă de originea sa umilă şi adeseori pomenea despre sine ca fiind un simplu om din popor, un om al poporului. Familia Mussolini, de fapt nu era chiar atât de umilă pe cât afirma el. Tatăl său, care era atât fierar cât şi jurnalist socialist, era fiul unui fost locotenent din „Garda Naţională”, iar mama sa era profesoară. Cu toate acestea, familia Mussolini era foarte săracă. Ei locuiau în două camere aglomerate de la al doilea etaj al unui mic „palazzo” (o casă cu etaj).
Tatăl său îşi petrecea o mare parte a timpului în taverne discutând despre politică, tot acolo ducându-se şi o mare parte din banii familiei. De aceea, mesele celor trei copii ai familiei Mussolini nu erau tocmai îndestulătoare, nici chiar pentru vremea aceea.
Benito era un copil neastâmpărat care nu respecta regulile şi era extrem de agresiv. La şcoală era de nestăpânit iar acasă era mereu indispus. Deoarece profesorii din satul său natal nu îl mai puteau controla, el a fost trimis de părinţi la călugării din ordinul Salesian, într-o mănăstire din Faenza. Acolo s-a dovedit a fi mai nestăpânit şi mai violent ca niciodată, rănindu-l pe unul din colegii săi cu un cuţit şi atacându-l pe unul din călugării ce încercau să îl pedepsească. După acest incident, tânărul Mussolini a fost dat afară şi trimis la şcoala „Giosue Carducci” din Florinpopoli, de unde a fost de asemenea exmatriculat după ce a atacat şi rănit un alt coleg cu cuţitul său.
Dar el era de asemenea inteligent, trecând de examenele finale fără dificultate. El a obţinut o diplomă de profesor şi pentru un timp a lucrat într-o şcoală, dar curând a realizat că era cu totul nepotrivit pentru această meserie.
La vârsta de 19 ani, pe când era un tânăr scund şi palid, cu nişte ochi mari, căprui şi întunecaţi, a părăsit Italia pentru a pleca în Elveţia cu un medalion nichelat al lui Karl Marx în buzunarele sale care, de altfel, erau goale. În următoarele luni a trăit de pe o zi pe alta sărind din slujbă în slujbă.
În acelaşi timp îşi câştiga o reputaţie de tânăr cu un ciudat magnetism şi cu remarcabile talente de orator. El a citit pe larg şi cu o sete de cunoaştere nemaiîntalnită teoriile tuturor filozofilor vremii, selectând ceea ce i se părea bine şi discreditând restul, formându-şi propriile sale concepte politice şi filozofice, impresionându-i pe cei din jurul său cu spiritul său revoluţionar.
În timp ce îşi câştiga o reputaţie ca jurnalist politic, Mussolini realiza o propagandă mascată prin care promova violenţa şi atingerea scopurilor propuse cu ajutorul forţei. Din această cauză el a fost arestat şi a făcut închisoare de mai multe ori. Când s-a întors în Italia, în 1904, chiar şi ziarele din Roma începuseră să îi menţioneze numele.
Pentru un timp după întoarcerea sa în ţara natală nu s-a mai auzit nimic despre el. Mussolini s-a angajat încă o dată ca profesor, de data aceasta în nordul Udinei, unde a trăit, după cum spunea chiar el, o viaţă de „profundă degradare morală”. Dar curând, plictisit de viaţa sa irosită fără rost, s-a întors la vechea viaţa sa de jurnalist şi de politician extremist, care l-a condus din nou la încarcerări.
Într-o perioadă de libertate, în 1909, el s-a îndrăgostit de o tânără de 16 ani, Rachele Guidi, cea mai mică dintre cele două fiice ale amantei văduve a tatălui său. Ea a plecat cu el şi au locuit într-un apartament părăsit şi mizer în Forli, iar mai târziu s-au căsătorit.
Imediat după căsătorie, Mussolini a fost încarcerat pentru a cincea oară, dar de atunci „Tovarăşul Mussolini” era cunoscut ca cel mai dăruit şi totodată cel mai periculos dintre tinerii socialişti italieni. După ce a scris într-o largă varietate de ziare socialiste şi-a fondat propriul său ziar: „La Lotta di Classe” (lupta de clasă). Acest ziar a avut atât de mult succes încât Mussolini a fost numit în 1912 editor al ziarului oficial al partidului socialist: „Avanti!” (Înainte!), al cărui tiraj s-a dublat într-un timp foarte scurt. Ca un reporter anti-militarist, anti-naţionalist, şi anti-imperialist ce era, Mussolini s-a împotrivit fulgerător intervenţiei Italiei în Primul Război Mondial.
Curând însă şi-a schimbat părerea despre intervenţia Italiei în război. Condus de aforismele lui Karl Marx care spuneau că de obicei revoluţia socială urmează războiului, şi aşteptându-se ca înfrângerea Franţei să aducă prăbuşirea libertăţii în Europa, el a început să scrie articole şi să ţină discursuri de o violenţă uimitoare în favoarea războiului pe care mai înainte l-a condamnat. El a demisionat de la „Avanti!” şi a fost exclus din Partidul Socialist.
Sponsorizat de un producător care promova războiul împotriva Austriei, Mussolini preia conducerea editurii „Il polo d’Italia” (Polul Italiei), în care şi-a susţinut cu toată puterea filozofia: „ De astăzi înainte suntem cu toţii italieni şi nimic altceva decât italieni. Acum oţelul a întâlnit oţel. Un singur strigăt iese din piepturile noastre – Viva Italia!” Acesta a fost strigătul naşterii Fascismului italian. Pefondul atmosferei de umilinţă naţională, determinată de „pierderea păcii” de la Versailles, Mussolini şi Partidul Fascist au preluat puterea.

Fascismul italian
Din 1922, când a avut pentru prima dată puterea asupra guvernului italian din Roma, până în 1927, Benito Mussolini şi-a consolidat progresiv dictatura, dând forma statului fascist italian.
Statul şi partidul au devenit instrumente monolitice în mâinile lui Mussolini, care era „il capo di guverno” (şeful guvernului), al statului italian şi „Il Duce” (Ducele), conducătorul partidului fascist italian.
„Legge fascistissime” ( legile cele mai fasciste), realizate de un alt lider fascist italian, juristul Alfredo Rocco, au transformat Parlamentul italian într-un congres al partidului şi practic au fuzionat puterea legislativă şi pe cea executivă, făcând din „Marele Consiliu Fascist” un instrument al Ducelui, care putea să îl convoace singur şi să îi determine ordinea de zi.
Odată cu acest succes, Mussolini a început să se gândească mai departe la viitor. Până în 1930 a început dificilul proces de modernizare forţată a ţării, proces coordonat de către un guvern puternic şi eficient, cu o nouă conducere ce trebuia să comunice întregului popor vitalitate şi energie.
Pe 25 octombrie 1932, Mussolini a ţinut în Milano o cuvântare prin care punea Italia fascistă printre liderii lumii de atunci: “Astăzi, cu o încredere absolută, vă spun că secolul douăzeci va fi secolul fascismului, secolul puterii italiene, secolul în care Italia va fi pentru a treia oara liderul omenirii.”
În 1934, la congresul Partidului Fascist, desfăşurat la teatrul din Modena, Mussolini afirmă că fascismul a devenit din 1929 nu numai un fenomen italian, ci unul mondial. Pentru a duce la bun sfârşit ceea ce a început, Mussolini cere transformarea Italiei într-o „nazione militarista e guerriera” (naţiune militaristă şi războinică).
În îndeplinirea acestui obiectiv el a reuşit încă şi mai puţin decât reuşise în modernizarea Italiei, deoarece nu a ţinut seama de obiceiurile, tradiţia şi istoria multimilenară a poporului italian.
În primele sale faze, Mussolini privea Fascismul ca pe o dezvoltare a civilizaţiei Occidentale şi privea cu neîncredere asupra Germaniei şi mai ales asupra Socialismului Naţional promovat de Hitler, în care vedea doar „o sută de procente rasism împotriva oricui: ieri împotriva creştinătăţii, astăzi împotriva latinităţii, iar mâine, cine stie, împotriva întregii civilizatii “. Dar imperialismul său şi supraestimarea fascismului l-a condus pe Mussolini direct în braţele Partidului Naţional-Socialist German.
Cucerirea Etiopiei (1935) a separat Italia de restul Europei de Vest şi de Societatea Naţiunilor. În anul următor, impresionat de succesul german, Mussolini începe să vorbească de o axa Roma-Berlin şi o promovează în timpul vizitei sale de la Berlin din 1936, vizită pe care Hitler o reîntoarce în luna mai 1938.
Sincera admiraţie a lui Hitler pentru Mussolini a făcut să crească încrederea acestuia în sine. Intervenţia fascismului în Razboiul Civil din Spania şi tratatul Munchenului semnat cu Anglia în septembrie 1938 a însemnat încoronarea succesului politicii lui Mussolini; în realitate se masca odată cu acceptarea politicii anti-semite de către Italia, trecerea acesteia într-o poziţie de satelit al Germaniei lui Hitler. Din această cauză, dar şi din dorinţa de glorie şi de mărire, Italia intra în iunie 1940 în razboiul pornit de Germania în septembrie 1939. Războiul a dezvăluit ineficienţa Italiei, iar trei ani de război au dus la căderea lui Mussolini şi a partidului său, la 25 iulie 1943.
Puterea lui Mussolini a fost restaurată de trupele germane, el conducând până în 1945 guvernul marionetă al „Republicii de la Salo” din nordul Italiei. Prins de partizani, Mussolini a fost judecat şi executat în 1945.