Strainu onLine

Descriere: Apa dulce este din ce în ce mai puţină. Cât mai avem până la dezastru?
Materie: Geografie
Referat făcut la liceu.

Download (toate referatele sunt distribuite sub Licenţa CC-BY 3.0)

Mai jos aveţi la dispoziţie o variantă text a referatului. Vă rugăm să reţineţi că această variantă nu are nici un fel de formatare sau poze. Unele caractere pot să nu fie arătate corect. Pentru varianta integrală vă rugăm să downloadaţi referatul.

REFERAT DESPRE REZERVELE DE APĂ ALE TERREI

Istoria civilizaţiei umane este îngemănată cu istoria felului în care am învăţat să manipulăm resursele de apă. Cele mai vechi comunităţi agricole au apărut în locurile unde recoltele puteau fi cultivate în prezenţa ploilor şi râurilor permanente. Canale simple de irigaţie au permis mărirea productivităţii în regiunile secetoase. Acum 5000 de ani, satele din valea Indului erau construite cu ţevi pentru aprovizionarea cu apă şi canale pentru apa reziduală. Atena şi Pompei, ca de altfel majoritatea oraşelor greco-romane din acea perioadă, dispuneau de sisteme complexe de aprovizionare şi drenare a apei.
Pe măsură ce oreaşele s-au dezvoltat, apa era adusă de la distanţe din ce în ce mai mari, ceea ce conducea la eforturi inginereşti deosebite. La apogeul Imperiului Roman existau nouă sisteme majore ce aprovizionau locuitorii Romei cu tot atât de multă apă ca în multe zone din lumea industrializată astăzi.
În timpul revoluţiei industriale şi a exploziei demografice din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, cerea de apă a crescut în mod dramatic. Construcţia fără precedent a zeci de mii de proiecte inginereşti monumentale proiectate pentru a controla inundaţiile, pentru a proteja rezervele de apă dulce şi pentru a oferi apă pentru irigaţii şi electro-centrale a adus beneficii enorme umanităţii.Graţie canalizării îmbunătăţite, holera şi febra tifoidă, boli legate de apă, care altădată erau prezente în toată lumea, au fost în mare parte eradicate din naţiunile civilizate. Oraşe vaste, incapabile să supravieţuiască din resursele proprii, au apărut în deşert datorită apei aduse de la sute şi chiar mii de kilometri. Producţia de mâncare s-a menţinut la acelaşi nivel cu creşterea populaţiei mai ales datorită răspândirii sistemelor de irigaţie artificiale care fac posibilă creşterea a 40% din mâncarea lumii. Aproape 1/5 din din energia electrică produsă pe Glob provine de la turbinele puse în mişcare de energia apei în cădere.
Totuşi există o parte întunecată a acestei situaţii: în ciuda progreselor noastre, peste jumătate din populaţia Terrei beneficiază de servicii de canalizare inferioare celor oferite în antichitate grecilor şi romanilor. Conform O.N.U., peste un miliard de oameni nu beneficiază de acces la apă de băut şi cam două miliarde şi jumătate de oameni nu au servicii de canalizare adecvate. Bolile legate de apă şi care pot fi prevenite omoară între 10 şi 20.000 de copii în fiecare zi. Epidemii puternice de holeră au apărut la mijlocul anilor 1990 în America Latină, Africa şi Asia. Milioane de oameni din India şi Bangladeş beau apă contaminată cu arsenic. Şi creşterea poulaţiei pun o presiune în plus asupra rezervelor de apă.
Totuşi, la începutul noului mileniu, specialiştii îşi schimbă viziunea asupra utilizării apei. Ei propun ca în loc să fie construite noi infrastructuri, să fie folosite mai inteligent cele existente. Mai departe vă prezentăm câteva metode de economisire a apei, aparent simple, dar cu efecte enorme.

Căutarea de noi surse de apă
O planetă acoperită de apă care este în criză de apă pare paradoxal. Şi totuşi, pe Pământ, 97% din apă este prea sărată pentru a fi potabilă sau bună pentru irigaţii. Obţinerea de apă potabilă prin desalinizarea apei oceanice este normală în ţările din Golf, Caraibe şi zona Mediteranei.Dar pe măsură ce preţul acestei operaţiuni scade şi cererea de apă creşte, tot mai multe ţări din zona temperată recurg la această metodă.
Fabrici de desalinizare apar chiar şi în Statele Unite, una din ţările cele mai bogate în apă. Ca parte dintr-un ambiţios plan de reducere a cantităţii de apă scoasă din acviferele subterane aproape epuizate, autorităţile din Tampa Bay, Florida, au construit o fabrică capabilă de a produce 100.000.000 de litri de apă pe zi. Ei se bazează pe desalinizare pentru a face faţă cererilor viitoare de apă.
Oamenii au obţinut încă din vechime apă de băut din distilarea apei sărate. Procesul funcţionează bine, dar implică folosirea unor calităţi mari de căldură şi costurile sunt prohibitive pentru oricine, mai puţin cele mai bogate naţiuni, cum ar fi Kuveit-ul şi Arabia Saudită. (o excepţie o reprezintă insula Curacao din Antilele Olandeze, care şi-a asigurat apa prin aceste mijloace încă din 1928). Pentru ca procesul să devină mai ieftin, tehnologiile moderne reciclează căldura din faza de evaporaţie.
O tehnică teoretic mai simplă, numită desalinizare membranară, ar putea mări ponderea apei obţinute astfel. Această tehnică, numită osmoză inversată, este formată dintr-o membrană pusă între apa dulce şi apa sărată şi care permite numai trecerea apei, dar nu şi a sării. Majoritatea cercetărilor din ultimii ani s-au bazat pe acestă tehnică, deoarece ocupă un spaţiu mult mai mic şi este mult mai eficientă din punct de vedere energetic. Cu toate acestea, membranele actuale nu rezistă mult timp, deoarece sunt afectate de clor şi de bacteriile şi sedimentele din apă. O nouă generaţie de membrane(compozite) cu o rezistenţă mai mare la factorii externi, şi care ar putea rezista până la zece ani.
Astăzi, doar 1% din apa potabilă a lumii este asigurată de fabricile de desalinizare, dar, fără îndoială, acesta este doar începutul.

Redistribuirea resurselor
Conductele permit deplasarea ieftină a apei pe uscat. Din păcate, acest lucru nu este posibil şi pe apă. În schimb, este posibilă transportarea apei în saci enormi de plasic impermeabil. Începând din 1997, compania engleză Aquarius Traiding and Transportation Ltd. Transportă apă de pe Grecia continentală la o insulă din apropiere în saci enormi de poliuretan. Sacii de apă ar putea oferi o alternativă mai ieftină la petrolierele transformate care transportă apă acum. Sacii actuali costă între 125.000 şi 275.000 de dolari, dar totuşi există câteva probleme tehnice, mai ales în a face aceşti saci enormi să reziste unei călătorii pe ocean. Pentru insulele greceşti distanţa este mică, dar dacă se doreşte extinderea sistemului, trebuie găsite soluţii.
Aceste soluţii sunt aduse de Terrz Spragg din California, care pare să fi rezolvat atât problema volumului cât şi a rezistenţei. El a patentat nişte fermoare speciale cu dinţii de aproape 3cm., ce unesc mai mulţi saci separaţi, astfel încât, dacă unul dintre ei cedează, nu se scurge toată apa, ci numai o parte.
Până acum, acest sistem a fost utilizat numai în cazuri de urgenţă şi pentru zone foarte retrase. Totuşi, el oferă mari speranţe.

Reducerea cererii
Oraşul New York este o metropolă a exceselor la toate capitolele, exceptând apa. Nimeni nu ar bănui, dar New York-ul şi-a redus simţitor consumul de apă şi după zece ani de lipire a conductelor găurite şi de înlocuire a milioane de toalete, oraşul economiseşte acum milioane de litri de apă în fiecare an. La începutul anilor 90, oraşul era în pericol de a rămâne fără apă şi situaţia se înrăutăţea cu fiecare zi ce trecea. O dată cu creşterea populaţiei şi a fracvenţei anilor secetoşi, oraşul trebuia să facă faţă unei creşteri a cererii cu peste 360.000.000 de litri pe zi, ceea ce reprezenta 7% din cantitatea de apă utilizată. În loc să cheltuiască 1 miliard de dolari pentru o nouă staţie de pompare, edilii oraşului au hotărât să reducă cererea de apă.Oficialităţile ştiau că a convinge cetăţenii să economisească apa necesita o răsplată – toalete gratuite. Oraşul a lansat un program de trei ani de înlocuire a toaletelor vechi. Cu 295 de milioane de dolari s-au înlocuit 1,5 milioane de toalete, adică o treime din cele ce utilizau peste 5 galoane de apă la fiecare utilizare, cu unele ce utilizau numai 1,6 galoane de apă.
New-York-ezii au acceptat planul, peste 20.000 de cereri venind numai în primele trei zile de la deschiderea programului. Până la încheierea programului s-au înlocuit 1,33 milioane de toalete în 110.000 de clădiri, ceea ce a condus la o economie de 29% la consumul de apă, adică între 70 şi 90 de milioane de galoane pe zi.
Dar înlocuirea toaletelor nu a fost de ajuns. Ea a fost dublată de un program de instalare de apometre în fiecare clădire. Proprietarii care vor să-şi micşoreze cheltuielile de apă pot cere o verificare a sistemului de conducte. Specialiştii caută conducte găurite şi oferă sfaturi despre cum să fie făcute reparaţiile. Ei împart duşuri cu consum redus şi capace pentru robineţi. Duşurile consumă doar jumătate din apa necesitată de unul normal, iar capacele amestecă apa cu aer, reducând consumul cu până la 75%. Aceste verificări au economisit 11 milioane de galoane pe zi.
Primăria New York-ului a montat capace magnetice pe hidranţi pentru a împiedica populaţia să dea drumul la apă în timpul verii şi supraveghează electronic cei 9000 km de conducte subterane.
Cu toate că populaţia oraşului a crescut, consumul de apă a scăzut de la 195 la 169 de galoane de persoană zilnic şi continuă să scadă. Conservarea apei funcţionează.

Reciclarea
Namibia este cea mai mai uscată ţară africană din sudul Deşertului Sahara. Căldura înăbuşitoare evaporă apa mai repede decât pot ploile să o regenereze. Orizontul are aparenţa unei piei uscate şi nu există râuri permanente. Rezidenţii capitalei Windhoek trebuie să facă mai mult decât să conserve apa pentru a-şi asigura o alimentare permanentă. Ei trebuie să reutilizeze preţiosul puţin pe care în au.
Până în 1970 majoritatea acviferelor subterane şi a râurilor sezoniere din apropierea capitalei Windhoek au fost secate de populaţia acesteia, care a crescut de la 61.000 de oameni la mai mult de 230.000 de persoane în ultimii 30 de ani. Transportul apei de la cel mai apropiat râu permanent, Okavango, ce se află la 600 de kilometri era prea scump. De aceea, oficialităţile au pus în practică un program strict de reciclare a apei.
Prima fabrică, pusă în funcşiune în 1968, era capabilă să producă 460 de milioane de galoane de apă curată pe an. Acum, ea poate să producă dublu şi acoperă 23% din necesităţile oraşului, Oficialii speră ca odată cu punerea în funcţiune a noii fabrici, acest procent să crească la 51%.
Pentru a face apa reziduală potabilă, trebuie trecut prin mai multe stadii. Mai întâi se permite solidelor mari să se depună la fund, iar biofiltrele elimină bucăţile organice mai mici. Tratamentele avansate elimină amoniacul, carbonul, iar filtrele de nisip asigură că şi ultimele urme de substanţe organice au fost eliminate. Ultima fază constă în purificarea apei prin adausul de clor. Pentru a garanta o apă potabilă, ea este verificată o dată pe săptămână împotriva viruşilor şi bacteriilor dăunătoare. Comparată cu sursele locale, apa reciclată este chiar mai bună.
Cu toate că de 33 de ani au acces la o apă reciclată de o foarte bună calitate, cetăţenii din Windhoek tot se mai opun consumului personal. De aceea, majoritatea apei reciclate irigă parcurile şi grădinile. Cu toate acestea, în perioadele de vară şi de secetă, oamenii nu au de ales asupra sursei de apă. În 1995, într-o perioadă de secetă prelungită, peste 30% din apa utilizată în case a provenit de la fabrica de reciclare.
Oficialii speră să mărească interesul pentru această apă lansând zvonul că ea stă la baza berii locale.

În următorii 25 de ani, numărul oamenilor care vor trăi în ţări sărace din punctul de vedere al apei va creşte de la 500 de milioane la 3 miliarde. Mai degrabă decât să găsim noi surse de apă să le folosim mai inteligent pe cele pe acre le posedăm, respectând ciclurile ecologice necesare supravieţuirii oamenilor.