Într-o plecare de la sfârșitul lunii trecute, despre care o să scriu mai multe mai târziu, am avut ocazia să constat apariția pe multe din drumurile naționale din Oltenia și Banat a unor indicatoare spre diverse monumente istorice. În principiu, asta este o veste foatre bună. Dar ce faci după ce cotești de pe drumul național (relativ bun) pe un drum comunal plin de gropi sau mai rău, pe o potecă îngustă?
Acum doi ani și ceva, când a apărut prima dată ideea concursului Wiki Loves Monuments România, am plecat într-o plimbare prin Maramureș în căutarea Mocăniței de la Vișeul de Sus și a vestitelor biserici din zonă. Am constatat atunci că dacă monumentele aveau norocul să fie pe drumul principal, dădeai ușor de ele. Dacă nu, îți trebuia musai o hartă sau un ghid.
Indicator de pe DN
Între timp, situația s-a îmbunătățit. Mulțumită proiectelor europene de dezvoltare rurală, multe monumente beneficiază acum de indicatoare, plasate de obicei chiar sub indicatorul spre sat. Pentru unele dintre ele a fost chiar modernizat drumul și eventual au fost refăcute prin aceleași proiecte.
Din păcate, în afară de acel unic indicator, în cele mai multe cazuri nu există nicio altă informație despre sau indicator spre monumentul respectiv. În cazul monumentelor din sate, singura soluție este să întrebi localnicii pe care din ulițe să o iei. Bineînțeles, ca orășean trebuie să fii foarte atent căci oamenii de la țară au alte referințe în ceea ce privește calitatea drumului și s-ar putea să rămâi suspendat cu mașina pe drumul „bunicel” de acolo.
Pentru orășele, este posibil să mai găsești câte o hartă în fața primăriei sau la gară. Totuși, și aici ai o problemă: să nu care cumva să-ți treacă prin minte a întreba de strada pe care ai aflat de pe net că se află monumentul, căci nimeni nu va ști ce nume poartă fiecare stradă. Este oarecum de înțeles, având în vedere și obiceiul unor primării de a da mai multe nume aceleiași străzi. De exemplu, în Oravița strada principală se numește, pe rând, Andrei Șaguna, Eftimie Murgu, 1 decembrie 1918, precum și „Piața Unirii” și „Piața Ferdinand”, care sunt orice numai piețe nu.
Soluția e să întrebi după numele local al monumentului. Chiar și atunci, s-ar putea ca locuitorii din celălalt capăt al orașului să nu te poată ajuta…
Să zicem că totuși ai răzbit până la monument. Ce ai de făcut acolo, în afară de poze pentru concurs? Dacă nu ești specialist în arhitectură, și majoritatea vizitatorilor nu sunt, nu mare lucru. Cu toată avalanșa de site-uri „specializate” pe monumente apărute recente, puține au informații originale, relevante pentru un număr mare de monumente. De cele mai multe ori trebuie să „sapi” de dinainte în căutarea unor informații.
Această gaură informațională ar trebui, după părerea mea, umplută de cei care întrețin monumentele. Mulți au ca scuză faptul că nu sunt fonduri nici pentru reparațiile de primă necesitate, darmite pentru informații… Și totuși, nici măcar acolo unde au fost bani pentru restaurare, nu s-a investit (aproape) deloc în ceva indicații pentru vizitatori.
Indicatoare
Un exemplu relevant mi se par morile de apă de la Eftimie Murgu. Fiind un monument eminamente tehnic, este oarecum logic ca vizitatorii să aibă mai multă nevoie de îndrumări asupra modului de funcționare decât în cazul unei biserici sau al unei case particulare. O parte din aceste mori au fost refăcute de muzeul „Astra” din Sibiu acum câțiva ani într-un proiect european.
Plăcuță cu numele morii
Au fost instalate câteva plăci în imediata apropiere a monumentelor (fără a acoperi zona dintre DN și sat, bineînțeles) și fiecare moară în parte avea numele ei și numele proiectului. Nimic despre modul de funcționare, amenajările necesare sau istoricul acestor mori. Din fericire, două dintre ele sunt încă funcționale, iar proprietarii lor sunt suficient de amabili încât să-ți explice toate detaliile și legendele locului.
Ce-i drept, dacă ne-am fi făcut temele din timp, am fi aflat poate că în școala generală din sat există un mic muzeu cu o moară desfăcută. Din ce-am văzut însă în pozele găsite pe net, și aici trebuie să te bazezi pe bunăvoința ghidului…
În aceste condiții, tot ce vă rămâne de făcut ca turiști „vânători” de monumente este să citiți cât mai multe despre monumentele din zona unde urmează să mergeți (puteți începe cu o hartă a monumentelor din țară [se încarcă greu] și cu Wikipedia) și eventual să vă înarmați cu un telefon mobil și acces la net. Pentru cei cu smartphone-uri Android sau iPhone vă recomand aplicația „Monumente România” realizată de Asociația Prietenilor Muzeului Național de Istorie a României, care îmbină în mod fericit harta și un modul de realitate alternativă cu paginile de informații ale site-ului lor, paginile de pe Wikipedia și câteva mii de imagini.
Voi ce alte resurse folosiți pentru a profita cât mai mult de vizitele unor monumente istorice?
Lasă un răspuns