Descriere: Multă vorbăraie fără să spună de fapt nimic. Ştiţi voi mai bine…
Materie: Psihologie
Referat făcut la liceu.
Mai jos aveţi la dispoziţie o variantă text a referatului. Vă rugăm să reţineţi că această variantă nu are nici un fel de formatare sau poze. Unele caractere pot să nu fie arătate corect. Pentru varianta integrală vă rugăm să downloadaţi referatul.
ADOLESCENŢA – ETAPĂ A CICLULUI VIEŢII
Motto: „Dacă tinereţea ar şti, dacă bătrâneţea ar putea” (Cicero)
Una dintre etapele tinereţii, cea mai controversată, cea mai comentată, dar, poate de aceea, cea mai enigmatică, cea care lasă să se vadă cel mai puţin, deşi este cea mai expusă este adolescenţa. Adolescenţa: o zbatere între schimbare şi opţiune.
Adolescenţa debutează pubertar, asociată cu modificarea principalilor parametrii ai dezvoltării fizice.
Pubertatea este perioada caracterizată prin instalarea funcţiei reproductive şi a caracterelor sexuale secundare. În funcţie de momentul debutului, are trei forme:
Pubertate precoce (înainte de 8 ani la fete şi la 9-10 ani la băieţi)
Pubertate medie (debutul între 11-15 ani la fete, 14-16 ani la băieţi).Este numită şi pubertate normală dată fiind frecvenţa ei dominantă.
Pubertate tardivă (absenţa primelor semne clinice- dezvoltarea glandelor mamare-până la 14 ani la fete, respective creşterea volumului testicolelor- până la 15 ani la băieţi)
Există trei categorii de diferenţe:
Diferenţe inter-generaţionale (tendinţa seculară: conceptul ce desemnează accelerarea momentului debutului pubertar, asociată cu modificarea principalilor parametrii ai dezvoltării fizice)
Diferenţe geo-culturale
Diferenţe inter-individuale
Diferenţele inter-individuale trezesc interesul imediat, personal, al celor aflaţi la această vârstă. Consecinţele psihologice depind de: imaginea de sine şi de modelul intern al pubertăţii.
Modelul intern este un sistem evaluative personal ce sintetizează ceea ce adolescentul crede că este şi ar trebui să fie maturarea sa, atât ca situare în timp, cât şi ca manifestare. El are valoare empiric-explicativă, funcţie adaptivă şi se bazează pe aproximări, tolerante între ele.
Astfel, în cazul pubertăţii, modelul intern devine o axă de construcţie a unor semnificaţii diferite, pornind, totuşi, de la aceleaşi date. Cunoaşterea modelului intern al cuiva ne poate explica, alături de alte variabile, raportarea şi valorizarea diferită, a aceloraşi simptome ale maturării (schimbarea vocii, pilozitate corporală, forma adultă a dezvoltării genitale, puseul de creştere etc.). Unii le dramatizează, alţii nu, deşi toţi le parcurg.
În teoria psihologică, există un relativ consens în a admite că valorizarea de sine, nevoia de a se stima este un element fundamental pe tot parcursul vieţii.
În perioada adolescenţei, globalitatea evaluării de sine se accentuează şi se deplasează spre trasăturile interne şi stabile. Ideile, sentimentele, relaţiile şi rolurile sociale, atitudinile, devin treptat puncte de referinţă în aprecierea valorii de sine.
Modul în care se face selecţia a ceea ce intră în procesul auto-evaluării este o variabilă personală. Ea se structurează sub presiunea standardelor şi valorilor sociale, a educaţiei timpurii, a experienţelor interiorizate, a persoanelor semnificative întâlnite, dar şi a predispoziţiilor naturale.
De reţinut că ceea ce rezultă este unic, şi, odată constituit, devine modelul intern al stimei de sine.
În legătură cu problema stimei de sine se impun trei întrebări: când se cristalizează acest model?Cât de durabil este? şi Ce determină nivelul stimei de sine?
Etapa de vârstă cuprinsă între 8-12 ani este considerată ca fiind deschisă cristalizării acestui model.
Nivelul stimei de sine este rezultatul a două judecăţi de evaluare, egale ca importanţă. Una are ca miză aprecierea propriei valori, cealaltă vizând estimarea calităţii, susţinerii sociale oferite de anturaj. Nivelul stimei de sine depinde în egală măsură de cele două estimări, în sensul că, în cazul copiilor şi adolescenţilor, una nu o compensează pe cealaltă.
Plecând de la dilema majoră a adolescenţei-identitate sau confuzie- ajungem la teoria identităţii de sine. Pentru a o studia se pune accent pe două activităţi: autochestionarea (cine sunt?) şi angajarea (ce fac?). Acest model de analiză conduce la o tipologie identitară cu patru stări: identitatea realizată (persoana traversează etapa autochestionării, concomitent cu angajarea sa fermă într-o serie de roluri), identitatea în moratoriu (autochestionarea există, angajarea nu), identitatea acceptată (adolescentul nu a parcurs, cel puţin vizibil, etapa autochestionării şi, este deja angajat pe o anumită linie; el a adoptat pur şi simplu opţiunile mediului său familial) şi identitatea difuză.
La 17 ani simt aşa cum spunea Margarite Yourcenar „că îmbătrâneşti cel mai iute”. Această vârstă a opţiunilor majore vine numai ca să treacă peste mine. Îmi vin în minte cuvintele lui Bernard Shaw: „tinereţea este o perioadă minunată a vieţii. Ea ne slujeşte să acumulăm greşelile numite ulterior experienţă”.
Şi cum felul meu de a glumi este să spun adevărul, atunci adevărul este că adolescenţa este cea mai nostimă glumă din viaţa unui om.
Lasă un răspuns